• 16 comentarii
  • Despre proiect

    In urma numeroaselor cereri, venite din partea fanilor şi a sfântului Sisoe, noi, Adrian Ciubotaru, blogger cu renume şi notorietate în mediul online românesc şi Alexandru Negrea, tot blogger, tot cu renume şi notorietate în mediul online românesc, am decis să ieşim pe stradă cu o cameră video şi să întrebăm oamenii despre internet. De aici am ajuns să discutăm cu ei despre orice, pentru că majoritatea nu ştiau ce e ăla internet (cu excepţia hi5-ului), dar mai multe vei vedea in episioadele serialului nostru de experimente sociale.

    Nu e nevoie de explicaţii filozofice (deşi ar avea cine să ţi le ofere), dar am vrea să menţionăm că plângerile pe tema calităţii video sunt ignorate încă din faşă. Nu avem pretenţii de televiziune online, sau alte bălării, aşa că, momentan (până va apărea un sponsor demn de proiectul nostru), mergem pe varianta unei camere video foarte praf, fără microfon ataşat, care costă maxim 800 de lei. E criză financiară, aşa că ne mulţumim cu ce avem.
    Am primit o cameră Samsung R10 Full HD, aşa că s-a rezolvat atât problema sponsorului, cât şi problema calităţii video/audio. Acum putem spune că suntem profi, dar nu ne confunda cu o televiziune online, pentru că nu e cazul.

    Unde vrem să ajungem? Nu ştim decât că ne dorim schimbarea ideii de conţinut video pe internet, care până acum s-a limitat la interviuri cu oameni din online, oameni de care ne-am săturat până peste cap. Ne dorim părerile sincere ale celor de pe stradă, care se întorc seara de la muncă, sau care profită din plin de un week-end însorit, pe băncile din parcuri.

    Comentarii (16)

    Trackbacks/Pingbacks

    Lasa un comentariu

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Website (optional)

    Comentariu (necesar)